
Salariile nete ale medicilor oscilează între 17.000 de lei și 22.000 de lei, se arată într-un raport de audit al Curții de Conturi. Pentru că veniturile personalului medical au crescut de peste 3 ori în perioada 2014-2021, grevând Fondul de Asigurări de Sănătate, instituția de control a cerut introducerea salarizării în funcție de performanță. Pe de altă parte, în timp ce fondul de salarii a crescut de 5 ori, numărul internărilor a scăzut la jumătate.